vineri, 12 februarie 2021

Tu ai de gând să iubești ACUM sau la Sfântu-Așteaptă? :-)

    Probabil sună ciudat, însă eu am ajuns ca în ultimul an să mă raportez la iubire ca la o temă de cercetare științifică. Defect profesional, ce să-i faci?

    Am trăit-o și am citit-o, am citit ce am trăit și invers. Iar acum colaborez la un proiect de dezvoltare personală care îmi animă sufletul (și neuronii) mai tare decât tot ce am studiat anterior. Detalii, cât de curând.

    Nu sunt vreun filosof care să pretindă că în sfârșit a descifrat misterele dintotdeauna ale umanității. Dar eu am învățat la doctorat că o teză valoroasă introduce o perspectivă proprie, un punct de vedere cât de mic, dar original, asupra subiectului. Așa că iată concluziile mele de până acum, pentru oricine e interesat de un schimb de idei - valabile azi 😊

    Familiile și societatea în care trăim ne oferă ZERO educație sentimentală autentică și explicită. În schimb, compensează cu o mulțime de mituri și teorii preconcepute care nu fac decât să ne preseze și să distorsioneze percepția. Ce idei asimilăm noi, încă de mici? Că atunci când vei fi mare, TREBUIE să îți găsești jumătatea, pentru că nu e frumos ca omul să fie singur și nu are cum să-i fie bine de capul lui. Odată ajuns într-un cuplu, TREBUIE să te căsătorești (la starea civilă ȘI în biserică), iar mai apoi TREBUIE să faci copii (preferabil mai mult de unul), fiindcă asta înseamnă o viață împlinită. Și ca familia să reziste, TREBUIE să faci compromisuri, pentru că a iubi înseamnă a dărui.

    Așa e că sună cunoscut? Cum ce e rău în asta? Pe scurt, e rău să existe un șablon vizibil din avion, atunci când e vorba de sentimente și de sufletul omului. Și mi se mai pare greșit că îl perpetuăm cu ipocrizie sau naivitate, pretinzând că e rețeta unică și sigură de a-ți onora viața. Ca și când absolut tooooți oamenii de pe planetă visează doar la o viață normală, vorba lui Slavici acum un secol jumate - liniștea colibei tale te face fericit. Știu cel puțin o persoană cu aspirații recent trezite de a duce o viață extra-ordinară și cât mai departe de mediocritate, în toate aspectele. Iar dacă-mi ziceți că asta înseamnă idealism, DAAAAA! Mi-l asum cu dragă inimă! 

    Cabral ar trebui să întrebe 100 de români care se suprapun perfect cu șablonul, dacă sunt fericiți și cât se simt de iubiți. Sau oricare dintre noi să pună aceeași întrebare părinților. Aveți curaj? Vă așteptați să-i tulburați? Oops, e un teren cam sensibil? Tocmai despre asta e vorba!

    Generații întregi înaintea noastră s-au sacrificat în numele iubirii, chipurile. Persoane reale, nu Tristan și Isolda sau Romeo și Julieta. Oameni cu defecte și calități, cu bucurii și tristeți, cu așteptări, speranțe și frici. Oameni cu o inimă rănită, însă dornică să vibreze. Bărbați și mai ales femei care s-au consolat cu promisiunea unei vieți de apoi mai bune decât cea pe care o trăiau zi de zi. How sad is that?!

    În 2021, s-ar părea că tot mai multe persoane fac eforturi să iasă din vechea paradigmă. Astăzi sunt tot mai multe cărți, cursuri și programe de calitate care contribuie la vindecarea tiparelor emoționale păguboase, preluate inconștient. E adevărat că îți trebuie o criză care să te împingă acolo. Iar evoluția doare, însă este inevitabilă și eliberatoare. E calea prin care poți ajunge să iubești și dincolo de datele marcate în calendar și, în orice caz, să te iubești pe tine zilnic. Adică 365 de zile din an, nu pe 14 sau pe 16 sau pe 1 și 8 ale lunii, de ziua ta, de ziua celuilalt sau din an în Paște!

    În cele din urmă și eu m-am convins că numai atunci când te iubești pe tine, te apreciezi și te respecți așa cum se cuvine (adică te cunoști), poți să oferi și să primești iubire fără să îți vină greu, fără să mai suferi. Pentru că oferi și primești ceva ce face parte deja din ființa ta, deci nu mai reprezintă o nevoie de acoperit. Oferi și primești ceea ce ești, fără ideea de recompensă pentru lucruri pe care le faci la schimb.

    Primul pas - repetă după mine! 😊 “Mă iubesc pe mine însumi/ însămi! Merit să iubesc și să fiu iubit(ă) pentru simplul fapt că exist!”

    Dragii mei, o completare pentru cine ar putea crede că acesta nu este un mesaj suficient de optimist. De fapt, eu rezonez cu următoarele versuri ale Ninei Cassian și sper să vă placă și vouă:

"Există-ndrăgostiți fericiți
care rămân împreună,
și-al căror sărut proaspăt sună…
Auziți… auziți…

Există perechi fără moarte,
în mișcare mereie,
cu-o formă a inimii, poate aparte,
Semănând a metaforă, semănând a idee.

Aceștia rămân împreună,
În sărut, ca-ntr-o dulce furtună.
Auziți! Auziți! Auziți!
Există-ndrăgostiți fericiți!"

P.S. La mulți ani, tuturor îndrăgostiților (de propria persoană, de încă cineva sau pur și simplu de viață)! 💖  

 

 

marți, 11 iunie 2019

Școala și stresul: o cârdașie de-o viață

Ma delectez la final de an scolar cu formulare de feedback aplicate elevilor. Ideea m-a cucerit definitiv cand am inteles cat de mult le place si lor postura asta. Asa ca ne jucam. Si multe lucruri serioase pot fi spuse in gluma :-)

Iata ce m-a pus pe ganduri de data aceasta:
"Au trecut 4 ani, 4 ani pe care i-am petrecut alaturi de dumneavoastra, 4 ani in care fiecare a crescut putin cate putin. Sincer, nu stiu cand a trecut tot acest timp. Pentru mine, orele de romana au fost intotdeauna relaxante, fara presiune sau stres. Ce-i drept, mi-a fost greu sa ma obisnuiesc la inceput cu acest stil, dar cu timpul nu a mai fost nicio problema. 
Intotdeauna am apreciat la dumneavoastra dorinta de a comunica cu noi intr-o maniera aparte. V-am analizat in tot acest timp. N-am putut sa observ decat pasiune si bunavointa. Intotdeauna v-am vazut la orele de romana cu zambetul pe buze, plina de optimis si gata sa ne transmiteti lucruri noi. Noi poate nu va transmiteam mereu o stare la fel de grozava, dar ati fost intelegatoare ori de cate ori a fost nevoie..." - textul continua cu o serie de delicateturi pe care le-am recitit de cateva ori, caci profesorii au si ei suflet, nu-i asa? :-)

Revenind la partea marcata, ideea ca elevii trebuie sa faca un efort pentru a se obisnui fara stres la scoala m-a lovit crancen. Nu m-as fi gandit niciodata ca, avand un anumit stil de a preda si interactiona, ii solicit pe copii si ca... devine stresant fara stres! 

duminică, 18 martie 2018

"Tu ce ai de gand?!"

Presiunea sociala inseamna vocea aia antipatica si autoritara care nu e a ta, dar care te trage la raspundere pentru ce ar trebui sa faci si ce ar trebui sa ai:
- daca esti singur, ar trebui sa iti gasesti pe cineva
- daca esti intr-o relatie, ar trebui sa te casatoresti
- daca esti casatorit, ar trebui sa faci copii si, in caz ca ai facut unul, ar trebui sa il ai pe urmatorul
- daca esti divortat sau vaduv, ar trebui sa iti refaci viata
- daca locuiesti cu parintii, ar trebui sa te muti
- daca folosesti transportul public, ar trebui sa ai masina proprietate personala
- daca ai trecut de 30 de ani, ar trebui sa ai o casa pe numele tau
- daca te angajezi undeva, ar trebui sa tintesti un post mai bine platit
- daca esti femeie, ar trebui sa iti faci unghiile la salon, sa mergi la coafor, sa porti tocuri, machiaj, bratari Pandora s.a.m.d.
- daca esti barbat, ar trebui sa injuri, sa-ti placa ceasurile scumpe, sa te lauzi cu tipele pe care le-ai avut, sa mergi cu baietii la pescuit s.a.m.d.
[...]
E una din vocile alea pe care le avem cu totii in cap, acceptata deseori, preluata cateodata si respinsa abia dupa ce experienta te invata ca poti sa bifezi tot ce vrea lumea de la tine dar, in realitate, sa pacalesti sistemul si sa te pacalesti si pe tine.
Am constatat ca, mie una, presiunea sociala imi ridica tensiunea arteriala :D Am ajuns sa am reactii fizice, sa ma ia cu rau de la stomac. Pentru ca "ar trebui" sa judecam mai putin si in loc de "a avea", "a face", "a drege", sa-l alegem pe "a fi".
Tot ce conteaza e... sa fii tu fericit!
Sa fii tu!
Sa fii!

joi, 3 august 2017

Index de probleme, subiecte sensibile, frustrări și obsesii - toate marca RO

A: angajările pe bază de pile, mai ales în administrație
B: bisericile cu popi gay
C: corupția din toate partidele
D: doctoratele plagiate
E: emanciparea satului tradițional*** ("n-am găsit altă rimă...")
F: frica de schimbare
G: grija altuia
H: hipsterii maneliști
I: Ion Iliescu (vârsta)
J: jocul echipei naționale de fotbal
K: kilogramele (în sus, în jos, la femei, bărbați, copii...)
L: locul României în Uniunea Europeană
M: ministrul b/nou de la educație (?!)
N: "nimic nu e întâmplător" și toate clișeele din (pseudo)psihologia modernă
O: OUG 13
P: pensiile speciale (de fapt, toate pensiile)
Q: quinoa în alimentația bebelușilor
R: redefinirea familiei tradiționale
S: Soros, George Soros
Ș: șpaga din sistemul medical, dar nu numai
T: trombofilia
Ț: ț$ț%le asistentelor tv
U: Urzeala tronurilor (sezon nou!)
V: vaccinarea (pro sau contra?)
W: WTA, fiindcă Halep e pe 2...
X: Xyzal comprimate 5 mg și toate medicamentele care se eliberează fără rețetă
Y: yoga la locul de muncă
Z: zodiacul antic floral și gândirea magică în general...

luni, 23 ianuarie 2017

Noul bacalaureat - inca un experiment ratat?

Sunt plictisita pana peste cap de subiectele pe care le intalnim de cativa ani la proba de limba si literatura romana a bacalaureatului. Atat de plictisita, incat am spus asta si la scoala, fata de alti profesori si chiar fata de elevi. Prea multe cerinte permit raspunsuri-sablon, care nu dovedesc nimic, de fapt (la Partea I), punctajul este distribuit absolut aiurea, astfel incat baremul ii forteaza mana corectorului sa acorde mai mult decat s-ar cuveni unor fraze lipsite de continut (la Partea a II-a), tipul de analiza care se cere pentru textele literare nu cultiva nici pe departe lectura de placere, ci cultiva mai degraba invatatul de nevoie, despre care stim cu totii ca se practica in scarba (la Partea a III-a). Cumva ne resemnasem cu aceste lucruri, intelegand ca nimeni nu doreste cu adevarat sa le indrepte, pentru ca un asemenea demers e prea complex, necesita multa munca prealabila si antreneaza destule alte schimbari, iar implementarea e una de termen lung.

Cred ca nu la fel gandesc si cei din minister (mult mai curajosi si mai eficienti - oare?) fiindca ni s-au transmis de curand noi modele care se vor aplicate incepand de anul viitor. Nu discut bunele intentii din spatele proiectului, dar cred ca merita putina atentie modul in care se prezinta pozitia oficiala: "Examenul national pentru elevii claselor a XII-a de anul viitor va sintetiza o cu totul alta perspectiva asupra literaturii romane si a modului de analiza si interpretare a textului. In acelasi timp, pentru a veni in ajutorul elevilor de clasa a XI-a, care la anul vor da un Bacalaureat diferit, simularea din acest an va fi axata strict pe noua structura a subiectelor".

Dupa mine, atat cat ma pricep, ar trebui sa ne gandim mai bine la urmatoarele aspecte:
- nu e in regula sa se impuna "o cu totul alta perspectiva" de la un an la altul; daca tot se doreste "restructurarea totala", corect ar fi sa li se aplice elevilor care sunt acum in clasa a IX-a. Cu toti ceilalti lucram deja la ore, de 2-3-4 ani, dupa un alt stil, impus de subiectele vechi...
- din principiu nu mi se pare delor inspirata aceasta suceala, pe sistemul "s-a schimbat schimbarea", anuntata la final de ianuarie, cand peste o luna si ceva sunt simularile; parca stiam ca regulile nu se modifica in timpul jocului...
- subiectele noi par mai relevante decat celelalte, per ansamblu, dar ele chiar schimba cu totul ce stiam; de exemplu, inverseaza ponderea dintre componenta "limba" si componenta "literatura". E foarte bine ca le cerem absolventilor sa demonstreze intelegerea unui text de orice fel, dar nu cred ca e de dorit sa relaxam atat de tare partea de literatura. Vor citi si mai putin decat pana acum, si-atunci...fara lectura, cum credeti ca mai ajung sa se descurce cu un text la prima vedere?
- cu toata presa care scrie despre "schimbarile majore" si despre faptul ca "bacalaureatul se modifica radical", ma intreb si eu cum vor reactiona elevii si parintii lor; nu trebuie luat in calcul si impactul psihologic al unor asemenea lucruri? Prevad (si deja vad) ca va fi un motiv in plus de care sa ne agatam pentru a justifica rezultatele slabe. Rezultate slabe care, mai mult ca sigur, vor fi puse in carca profesorilor. Oricum, sunt convinsa ca dupa simularea din martie, vom avea ceva maculatura de produs: statistici, analize, planuri remediale s.a.m.d.

Noroc cu zilele libere. N-as mai fi avut cand sa diger vestea si sa scriu articolul de fata. M-as fi lasat direct dusa de val, fara sa stiu ce ne-a lovit...

joi, 5 ianuarie 2017

Some Reasonable Reasons to Hate Binder's Book :-)

Mi se cere sa fac o cronica ultimei carti a lui B. De acord. Macar daca lucrul asta ar fi adevarat, daca am fi siguri ca e ultima, ar fi o veste buna! Caci sunt ingrozita. Din punct de vedere literar, e o catastrofa. Totul e penibil, povestea in sine, personajele, stilul... A te dovedi atat de mediocru, mediocru in mod constant, mediocru in mod egal, tine deja de performanta, e aproape genial. 
Daca s-ar putea muri de plictiseala, ieri-seara as fi murit.
Cand cineva poseda in asemenea hal simtul cliseelor, nu trebuie sa-si numeasca productia roman, ci dictionar, da, dictionar al expresiilor de-a gata, dictionar al gandurilor gaunoase. 
***
Ei, ce parere aveti? Nu e minunat?
Mooor de invidie ca nu am fost in stare sa explic EU in felul asta de ce ma irita scrisul Irinei Binder.
Fragmentul de mai sus nu imi apartine, din pacate, dar mi s-a parut eticheta perfecta atunci cand am dat peste el in "Cea mai frumoasa carte din lume" a lui Eric-Emmanuel Schmitt (la pagina 156, in povestirea "Odette Toulemonde", in care o cititoare fidela isi reabiliteaza sufleteste scriitorul favorit cazut in dizgratie).
Toate cele opt povestiri din volum ar merita descoperite, preferabil cu putina precautie, va rog! Sunt texte despre dragoste si fericire, asa ca asteptati-va la emotii interesante daca le veti lua prea in serios.

P.S. Pe la 1840, Ion Heliade Radulescu ii indemna asa pe tinerii autori ai epocii: "Scrieti, baieti, orice, numai scrieti!". Era nevoie de constituirea unei literaturi nationale originale. Azi, cand se scrie atat de mult, eu indemn pe toata lumea, dar mai ales pe elevii mei: "Cititi orice, copii, dar nu prostii!"


vineri, 12 august 2016

Parinoush Saniee - "Tatal celuilalt copil" (o carte despre traumele noastre, cele de toate zilele...)

Parinoush Saniee - prozatoare iraniana contemporana, sociolog si psiholog de profesie; este autoarea mai multor romane publicate in ultimii ani, dintre care cel mai cunoscut este "Cel care ma asteapta" - carte interzisa in tara natala, dar devenita bestseller international. Se pare ca autoarea mai are cateva scrieri care asteapta sa treaca de comisia de cenzura iraniana... Sa speram ca vor fi publicate pana la urma!



"Tatal celuilalt copil" mi s-a parut o carte care nu putea fi scrisa de altcineva decat de catre un psiholog. Incarcatura emotionala si povara traumelor purtate de personaje e, pe alocuri, sufocanta pentru cititor. Romanul spune povestea unei familii cu trei copii: fiul cel mare fara cusur, mijlociul fara... glas si mezina de maxima dragalasenie. Intamplarile trec prin constiinta a doi naratori: Maryam (mama) si Shahab (baiatul mut, suspectat de probleme mintale - te va enerva la culme in unele scene!).

Suferinta acestei familii disfunctionale e alimentata, bineinteles, de societatea plina de prejudecati si de asteptari care mai de care mai presante. Ideea ca "orice copil reusit e al tatalui, in timp ce un copil cu probleme e al mamei" este doar una dintre ineptiile universului in care se misca personajele romanului.

Frica lui Shahab de a vorbi e alimentata de atitudinea de respingere a tatalui, pregatit parca in fiecare clipa sa fie facut de rusine. Relatia lor e un cerc vicios perfect.

In tot climatul care se naste, fratele cel mare aproape ca isi distruge personalitatea si viata, incercand sa compenseze. De la un punct incolo, nu se mai stie cine sufera mai tare:
"Arash se intorcea si el la cartile, caietele si multele lui lectii. Bietul Arash, nu avea de ales - trebuia sa ia mereu premiul intai. Era condamnat la excelenta pentru a repara rusinea tatalui de a avea un copil retardat. Copilaria lui Arash fusese zdrobita sub aceasta povara, care ii ameninta acum si adolescenta si tineretea. Incet-incet, si el uita sa rada si sa spuna lucruri vesele. Doar Shadi era ea insasi. Facea orice dorea. Nimeni nu avea nicio pretentie de la ea. Ea putea sa se joace, sa rada si sa fie un copil fericit. Intr-o asemenea casa, n-aveam nevoie sa vorbesc. Toata dorinta de a ma exprima, aici pur si simplu murea".

Astfel, Shahab devine obsedat de ideea ca nu are tata, ca tatal sau este "al celuilalt copil", adica al fratelui Arash, fapt care adanceste prapastia dintre ei, caci fiecare il considera pe celelalt un dusman nerecunoscator, razbunator si rece.

Familia isi traieste zilnic drama aparent fara iesire, rumegand la nesfarsit aceleasi intrebari, acuzatii si resentimente. Parintii isi consuma toate resursele apeland la fel de fel de medici care ofera puncte de vedere contradictorii. Singura care intelege cum s-a ajuns aici si ce le lipseste, de fapt, e bunica, cea mai simpla dintre toti si cea care va contribui decisiv la vindecarea de mutenie:
"Noi, astia mai batrani, desi n-avem atata carte ca voi, ne-am descurcat mai bine cu copiii nostri. Copiii nostri au crescut mai natural. Stii, de fapt, ce e? Unele lucruri nu apar scrise in carti si in caiete, iubirea e o poveste scrisa in inimile oamenilor. Nu-ti trebuie scoala ca s-o citesti".

Ce se intampla cu relatia dintre tata si fiu?! Nu va asteptati la vreun final de basm, doar atat spun, sa nu stric farmecul :-)